Vremea în data de 29 noiembrie continuă să pună probleme în unele zone din țară.

Astazi, valorile termice vor fi mai scazute decât în intervalul anterior, mai ales în vest, centru şi nord. In regiunile intracarpatice şi în cele nord-estice, vor fi precipitaţii slabe, predominant sub forma de ninsoare în zonele joase şi numai ninsori la munte. Vântul va avea intensificari temporare în zonele montane, în sudul, estul şi parţial în centrul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa între -1 şi 11 grade.

În București, valorile termice se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificari temporare cu rafale în general de 35…45 km/h. Temperatura maxima se va situa în jurul valorii de 9 grade.

La munte, cerul va avea înnorari îndeosebi pe parcursul zilei, când local şi temporar va ninge slab. Vântul va avea intensificari pe creste, temporar viscolind sau spulberând zapada. Valorile termice vor fi în scadere fata de cele din intervalul anterior.

ANM a emis și o avertizare cod galben de vânt în zona Dobrogea. Vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55…60 km/h și izolat de peste 70 km/h pe litoral.

Imagine

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Anca Alexandrescu: „Candidata Dreptei, doamna Kovesi, are legături strânse cu „mogulul serviciilor”- Zoltan Teszari”
Articolul următorCererile de urmărire penală pentru Voiculescu și Mihăilă, la procurorul general – Anunțul ministrei Alina Gorghiu în dosarul achiziției de vaccinuri