În cursul zilei de ieri, 4 ianuarie a.c., au fost înregistrate 11 intervenții pentru acordarea de prim ajutor, 11 persoane fiind asistate medical de către echipajele SMURD.
În afara acestor situații, pompierii se confruntă din ce în ce mai des cu incendiile la locuințe, astfel încât numai în ultimele 24 de ore, pompierii militari harghiteni au intervenit pentru stingerea a 2 incendii produse la locuințe. Pentru evitarea acestora, în perioada sezonului rece trebuie să manifestăm o atenție deosebită pentru curățarea coșurilor de fum și a mijloacelor de încălzire, acestea fiind principalele cauze ale incendiilor.
Ieri, în jurul orei 14:30, un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc a intervenit prompt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case din municipiul Odorheiu Secuiesc, strada Mihail Sadoveanu. Ajuns la locul evenimentului, echipajul de stingere a constatat faptul că ardea funinginea din interiorul coşulului de fum și două grinzi de lemn, existând însă pericol de propagare la întreg acoperişul locuinței. Incendiul a fost localizat în scurt timp, fiind astfel limitat pericolul extinderii acestuia. Cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic produs de burlanul metalic de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 135.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la circa 400 lei.
Pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Bălan au acționat, aseară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la coşul de fum al unui bloc de locuit din orașul Bălan, strada Florilor. Echipajul de intervenție a constatat că ardea doar funinginea din coşul de fum, incendiul fiind cauzat, cel mai probabil, de coşul de fum necurăţat de funingine. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în rândul locatarilor sau pagube materiale.
În continuare, pompierii salvatori harghiteni rămân la datorie pentru intervenția optimă la solicitările cetățenilor.
Sursa: Realitatea de Harghita