20 de situații de urgență au fost gestionate de salvatorii harghiteni, în ultimele două zile la nivel judeţean. Echipajele de pompieri militari au fost solicitate să intervină la 4 misiuni de stingere a incendiilor şi 16 cazuri SMURD (misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență).

Paramedicii au asistat 15 persoane adulte şi un copil. S-a acordat primul ajutor calificat în cazul a nouă diverse afecţiuni medicale, iar şapte intervenţii au fost în cazul unor traumatisme, asistate de echipajele SMURD.

Echipajele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea a 4 arderi necontrolate, care au afectat o suprafaţă totală de circa 1,5 ha de vegetaţie uscată, cioate și resturi de exploatare forestieră, dintre care două în localitatea Topliţa, și câte unul în Lupeni şi Ditrău.

„Rugăm cetățenii să manifeste prudență maximă pe timpul utilizării focului deschis în cadrul gospodăriilor pentru arderea resturilor menajere și a vegetației uscate și să respecte măsurile de siguranță pentru a evita propagarea focului la bunurile materiale din apropiere. Le reamintim faptul că, potrivit HG nr. 537/2007 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele de prevenire și stingere a incendiilor, efectuarea unor lucrări de ardere a resturilor vegetale fără întrunirea condițiilor legale și, respectiv, fără luarea măsurilor de evitare a propagării la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații și alte vecinătăți constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei”, transmit reprezentanții ISU Harghita.               

Articolul precedentFOTO/VIDEO. Inaugurarea spitalului modular de la Miercurea Ciuc, unde vor fi tratați pacienții COVID-19
Articolul următor3 cazuri noi de Covid-19 în Harghita. Bilanţul a urcat la 22