În minivacanța de Rusalii jandarmii harghiteni au intervenit în cinci situații pentru îndepărtarea urșilor din zonele locuite și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.900 de lei, dintre care 3 în valoare totală de 900 lei și un avertisment pentru Legea privind pescuitul și acvacultura, o amendă în valoare de 1.000 de lei aplicată în baza Legii privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și două avertismente aplicate în baza Ordonanţei privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente.

Duminică, 7 iunie, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Lacu Roșu au surprins pe malul lacului din stațiune mai mulți bărbați care pescuiau, fără însă a avea asupra lor permis de pescuit în habitatele piscicole. În conformitate cu prevederile legale, aceștia au fost sancționați fiecare cu amendă în valoare de 300 de lei.

Tot în acest weekend, jandarmii Postului de Jandarmi Montan Harghita Băi au surprins doi bărbați care se deplasau cu autovehicule de teren, în zona Vârfului Kondra, de pe munții Nașcalat, încâlcând astfel prevederile legale care interzic circulația pe pajiști cu orice alte mijloace de transport decât cele folosite pentru activități agricole de către cel care utilizează pajiștea. 

„În ceea ce privește intervenția pentru îndepărtarea urșilor, în această perioadă am înregistrat un număr de 5 solicitări prin intermediul SNUAU 112. Sâmbătă, 6 iunie, o doamnă a sunat pentru a anunța prezența unui urs la intrarea în stațiunea Băile Tușnad. La fața locului s-a deplasat o patrulă de jandarmerie, dar ursul părăsise zonă unde fusese semnalat. Duminică, 7 iunie, au fost semnalați mai mulți urși pe drumul care leagă stațiunea Balvanyos de Lacul Sfânta Ana. A fost trimis un echipaj de jandarmerie, dar pe traseu s-au întâlnit cu un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, care a confirmat prezența, totodată ei îndepărtând animalele din zonă. Un nou apel a fost primit luni, 8 iunie, o femeie semnalând prezența unui urs pe strada Gării din Băile Tușnad. Prezența acestuia nu a fost confirmată. În această noapte, în jurul orei 01:00, o doamnă a semnalat prezența unui urs în curtea casei sale din comuna Voșlăbeni. Din cele relatate de apelantă ursul i-ar fi provocat și pagube, omorându-i mai multe găini. A intervenit un echipaj de jandarmerie care a trecut la îndepărtarea animalului sălbatic în afara localității”, transmit reprezentanţii Jandarmeriei Harghita.

Potrivit acestora, ultimul apel a fost primit în această dimineață în jurul orei 06:30. O localnică aflată în trafic a semnalat prezența unui urs care a traversat drumul, înspre pădure.

Foto: IJJ Harghita

Jandarmii recomandă ca de fiecare dată când locuitorii sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Articolul precedentUrsul s-a întors în Voșlăbeni
Articolul următorJudeţul Harghita a ajuns la 174 de cazuri de coronavirus