În cursul săptămânii trecute, prin grija inimoşilor voluntari ai unei organizaţii non-profit, la Postul de Poliţie Atid au ajuns 200 de măşti sanitare.
Dat fiind faptul că deja fuseseră dotaţi cu materiale de protecţie, de la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, poliţiştii au apreciat că măştile ar fi mult mai utile, ba chiar esenţiale pentru protecţia unor săteni, în special a celor mai vulnerabili dintre aceştia, din pricina vârstei înaintate ori a stării precare de sănătate.
Astfel, cunoscând populaţia din comună, oamenii legii s-au îndreptat mai întâi către persoanele vârstnice şi cu probleme de sănătate, iar mai apoi către cei cu posibilităţi materiale mai reduse, pentru care gestul a avut o dublă semnificaţie a generozităţii, în plan material dar mai ales de suflet.
Foto: IPJ Harghita