Din cele 20 de misiuni desfășurate de salvatorii harghiteni, în ultimele 24 de ore, mare parte din efortul angajaților ISU a fost concentrat pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetățenilor, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, astfel că 17 persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD, în cazul a trei accidente rutiere, produse pe DN 12C, km 10+200 m, precum și pe raza localităților Ciumani și Voșlăbeni, șase traumatisme și alte opt diverse afecțiuni medicale. În afara acestor solicitări, pompierii harghiteni au acționat pentru stingerea a 2 incendii, în localitățile Sâncrăieni și Târnovița, precum și la o altă misiune de asigurare/supraveghere destinată protecției zonei.

Astfel, în cursul zilei de ieri, pompierii militari din cadrul Detașamentului Miercurea Ciuc, în cooperare cu pompieri civili din cadrul SVSU Sâncrăieni, au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în localitatea Sâncrăieni. Ajunse la locul evenimentului, echipajele de stingere au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără, în camera de zi, cu degajări de fum, existând posibilitatea de propagare la acoperiș și camerele învecinate. Datorită intervenției prompte a colegilor noștri, flăcările au fost localizate și lichidate rapid, astfel încât, nu a fost afectată întreaga locuință. În urma incendiului a ars mobilierul din lemn din încăperea cuprinsă de flăcări; s-au degradat pereții și tavanul casei. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, în urma jocului copiilor cu focul. S-au salvat și protejat, în urma intervenției, bunuri materiale în valoare de 200.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 15.000 lei.

Supravegherea micuților, pregătirea corespunzătoare a instalațiilor de încălzire, curățarea coșurilor de fum, obligatoriu cu personal autorizat, verificarea instalațiilor, repararea defecțiunilor de către specialiști sunt câteva dintre regulile principale care trebuie respectate, astfel încât copiii și ceilalți membri ai familiei să fie în siguranță.

Tot ieri, în jurul prânzului, pompierii militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor şi asigurarea măsurilor PSI în cazul unui accident rutier, produs pe DN 12C, km 10+200 m, în urma căruia un autocamion,  încărcat cu material lemnos, s-a răsturnat pe partea carosabilă. La faţa locului s-au deplasat două echipaje, cu o autospecială complexă de primă intervenție şi o ambulanţă SMURD. În autocamionul implicat în accidentul rutier se afla doar şoferul, în vârstă de 48 de ani, care a primit îngrijiri medicale la faţa locului, acuzând dureri în zona spatelui, însă acesta a refuzat transportul la spital. Pompierii militari au asigurat măsurile PSI la locul evenimentului, fiind scurgeri de carburanţi pe carosabil.

În această dimineață, echipaje de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc și SVSU Târnovița au fost mobilizate în comuna Zetea, sat Târnovița, după ce a izbucnit un incendiu la o afumătorie. La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta la întreaga afumătorie și la o magazie de lemne, cu posibilități de propagare la casele învecinate. Popmpierii au reușit să localizeze flăcările în timp util, reușind să salveze locuințele aflate în apropiere. În urma incendiului a ars acoperișul anexelor gospodărești, pe o suprafață de circa 30 mp; s-au degradat 4 mc lemne de foc. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de depozitarea jarului nestins în apropierea materialelor combustibile. S-au salvat și protejat, în urma intervenției, bunuri materiale în valoare de 75.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 8.000 lei.

Sărbătorile de iarnă se apropie, iar cetăţenii desfăşoară o serie de activităţi în gospodării pentru pregătirea preparatelor din carne. Pentru a se bucura de toate tradițiile, în cazul afumătorilor, acestea trebuie construite din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile, trebuie amplasate la distanţe de siguranţă faţă de restul construcţiilor şi trebuie supravegheate pe toată perioada funcţionării.

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedent22 decembrie: 5.009 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 și 155 de decese
Articolul următorAmendă de 7.500 de lei dată de Garda de Mediu Harghita!