Acțiune de amploare miercuri, 6 noiembrie, organizată de ofițerii DGA Neamț, împreună cu cei din Brăila, Tulcea și Harghita, precum și polițiști din cadrul IPJ Neamț, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Aceștia au efectuat 6 percheziții domiciliare, 2 percheziții ale unor autoturisme și corporale și au pus în aplicare un număr de 88 ordonanțe de ridicare a unor obiecte într-o cauză penală privind săvârșirea mai multor fapte de corupție și alte infracțiuni.

Potrivit DGA, în urma acestor activități, un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost reținut ieri, pentru 24 de ore, fiind pus sub urmărire penală pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, furt, deteriorarea fără drept a funcționării echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate și folosire de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea.

Bărbatul urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

De asemenea, în dosarul penal se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, trafic de influență – două fapte, cumpărare de influență, complicitate la cumpărare de influență, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații care nu sunt destinate publicității în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite și modificarea funcționării echipamentului de contorizare a energiei electrice consumate. – informează DGA

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Direcțiilor de Operațiuni Speciale Bacău, Neamț și Galați

Articolul precedentNivelul de pregătire al şomerilor înregistraţi la AJOFM Harghita este foarte scăzut
Articolul următorAudio – Marian Oprișan amenință un jurnalist Realitatea Plus