Câțiva membri ai Asociației Clubul Sportiv „Csíki Titánok” au profitat de vremea frumoasă și au marcat Ziua Mondială a Mediului printr-o acțiune de salubrizare organizată la Miercurea Ciuc.
Zeci de saci cu gunoaie, constând în PET-uri, diferite ambalaje și recipiente din plastic, cauciucuri, cârpe sau sticle au fost adunate de voluntarii care s-au gândit să ofere astfel un exemplu de atitudine responsabilă.
”Avem și exemple pozitive! Din dorința de a marca ziua de 5 iunie, Ziua Mondială a Mediului, Asociația Clubul Sportiv „Csíki Titánok” a profitat de vremea frumoasă și a organizat o acțiune de salubrizare în Miercurea Ciuc, tocmai pentru a promova în rândul cetățenilor o atitudine responsabilă și pentru a atrage atenția asupra importanței protecției mediului înconjurător. Felicitări organizatorilor și participanților!”, au scris reprezentanții Gărzii de Mediu Harghita, într-o postare pe Facebook.
Aceștia subliniază că protecția mediului înconjurător trebuie să fie o prioritate a tuturor cetățenilor.
Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită în fiecare an, începând cu 1974, pe data de 5 iunie, fiind mijlocul prin care Organizația Națiunilor Unite implică guvernele, companiile, celebritățile și cetățenii în acțiuni care se concentrează pe eforturile asupra unei probleme de mediu.
Fiecare ediţie a Zilei Mondiale a Mediului are la bază o temă, pentru a stimula preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi, în acelaşi timp, pentru a sensibiliza factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.
Tema din acest an este biodiversitatea – o preocupare urgentă și existențială, transmit autoritățile de Mediu, potrivit cărora, acțiunile omului, de la despăduriri, la agricultura tot mai intensificată și schimbările climatice, au împins natura dincolo de limita sa, iar în următorii 10 ani este posibil ca una din fiecare patru specii cunoscute să dispară de pe planetă.
Foto: Garda de Mediu Harghita