Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi după ce au fost prinşi de o avalanşă în masivul Călimani. Oamenii făceau o drumeţie cu snowmobilele când s-a declanşat avalanşa.

Salvamonţişti din 3 judeţe au intervenit pentru a-i salva pe cei doi oameni care mai sunt în viaţă. Unul dintre ei are o fractură la umăr şu una la picior, iar cel de-al doilea a avut un atac de panică. Acum sunt în siguranţă şi sunt coborâţi de salvamontiştii din Harghita şi Mureş. Recuperarea cadavrului celui de-al 3-lea va fi una foarte grea din cauza condiţiilor de pe drum.

Alarma a fost dată încă de aseară, toată noaptea salvamontişti din Harghita, Suceava şi Mureş au mers pentru ajunge cât mai repede la locul unde erau cei doi turişti.

Articolul precedentStaţiune din Harghita, promovată la Londra
Articolul următorVIDEO Un urs a ajuns în apropierea spitalului din Miercurea Ciuc