Un bărbat a murit, luni, pe una dintre pârtiile din staţiunea Harghita Mădăraş, intervenţia salvamontiştilor şi a echipajelor medicale pentru resuscitare rămânând fără rezultat.

Şeful Serviciul Salvamont Salvaspeo Harghita, Fekete Ors, a declarat pentru AGERPRES că bărbatul a căzut din teleschi, ar fi încercat să se ridice, dar nu a reuşit, iar salvamontiştii prezenţi la faţa locului au încercat imediat resuscitarea, fără niciun efect.

La faţa locului a ajuns şi un echipaj SMURD, cu un medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au continuat manevrele de resuscitare timp de aproximativ 30 minute, dar fără niciun rezultat.

Comandatul Detaşamentului de Pompieri din Odorheiu Secuiesc, Dănuţ Urzică, a precizat pentru AGERPRES că, din relatările colegilor săi care au fost la faţa locului, bărbatul era din judeţul Iaşi şi avea în jur de 47 ani.

Există suspiciunea că a suferit un infarct, dar aceasta trebuie confirmată de medicul legist.

AGERPRES

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedent”Culisele statului paralel”| Istoria distrugerii Sidex Galați – privatizare care a îmbogățit baronii. Combinatul – JEFUIT de sute de firme-căpușă
Articolul următorUn director din Ministerul Sănătății primește LUNAR aproape 30.000 de lei, adică 20 de salarii minime. Cine este Georgeta Bumbac și ce legături are cu un baron PSD