Un tânăr de 22 de ani s-a ales cu dosar penal pentru furt și conducere sub influența băuturilor alcoolice, după ce duminică noapte, în jurul orei 23:40, a fost prins de o patrulă de poliție pe strada Toplița din Miercurea Ciuc, băut și la volanul unei mașini furate. 

Potrivit IPJ Harghita, cel în cauză a încercat să scape de poliţişti, spre comuna Frumoasa, însă după o urmărire de circa 2 km a pierdut controlul asupra volanului şi s-a oprit pe câmp

„La data de 12.04.2020, în jurul orei 23:40, poliţiştii unei patrule care acţiona pe strada Topliţa din municipiul Miercurea Ciuc, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism Cel în cauză a redus viteza, însă atunci când a ajuns în dreptul echipajului a accelerat, continuându-şi deplasarea pe D.N. 12/A, spre comuna Frumoasa. Poliţiştii au pornit imediat în urmărirea autoturismului respectiv, al cărui conducător auto, după o distanţă de circa doi kilometri de la ieșirea din municipiul Miercurea Ciuc, a pierdut controlul și a părăsit partea carosabilă, iar după ce s-a oprit pe câmp, a coborât şi a fugit. Prins de poliţişti şi identificat în persoana unui tânăr de 22 de ani, conducătorul auto avea 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul fusese furat”, transmite IPJ Harghita.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru conducere sub influenţa alcoolului şi furt în scop de folosinţă.

Articolul precedentMotociclist accidentat la Odorheiu Secuiesc de un șofer de 74 de ani neatent
Articolul următorHarghita rămâne cu 7 cazuri de coronavirus confirmate