Meteorologii au emis, marţi, o avertizare Cod galben de vijelii, grindină şi averse, valabilă până miercuri dimineaţa în 27 de judeţe, printre care şi Harghita.

Până miercuri, , ora 10:00, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul Olteniei, precum şi în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat. 40 l/mp.

Totodată, în perioada 9 iunie, ora 9:30 – 12 iunie, ora 9:00, va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică, valabilă în majoritatea regiunilor.

Astfel, vremea va fi instabilă în cursul zilei de marţi (9 iunie), îndeosebi în regiunile intracarpatice şi la munte, în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 iunie) în sud-vest, iar miercuri şi joi (10 şi 11 iunie) în cea mai mare parte a ţării.

Se vor semnala averse care vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 l/mp.

Gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat până la finalul săptămânii în majoritatea regiunilor, menţionează ANM.

 

Articolul precedentJudeţul Harghita a ajuns la 174 de cazuri de coronavirus
Articolul următorKlaus Iohannis: Se impune prelungirea stării de alertă. Cum se schimbă viața românilor: ce urmează din 15 iunie