Polițiștii harghiteni au deschis  dosar penal pentru vătămare corporală din culpă după ce miercuri, în jurul orei 16:20, un șofer de 50 de ani din județul Bistrița-Năsăud a accidentat un copil care s-a repezit în mijlocul drumului. 

Potrivit IPJ Harghita, accidentul s-a petrecut într-o intersecție din Odorheiu Secuiesc, iar șoferul, care conducea un ansamblu de vehicule, nu l-a mai putut evita pe copilul care s-a lovit de o roată a semiremorcii.

„Pe strada Beclean din municipiul Odorheiu Secuiesc, la intersecția cu strada Nicolae  Bălcescu a accidentat un minor de 12 ani, care se pare că a intrat în viteză pe partea carosabilă și s-a lovit de o roată a semiremorcii, fără ca șoferul să îl poată observa (…) Se fac cercetări în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.

Potrivit acestuia, șoferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Articolul precedentCOMUNICAT Realitatea PLUS
Articolul următorTânăr mort într-un accident rutier produs pe DE 578 în Harghita