Demonstraţii culinare, concerte pentru toate gusturile, expoziţii fotografice, conferinţe pe diverse teme sau activităţi sportive sunt programate să aibă loc în perioada 15-17 iulie la Cea1 Borsec Festival, organizatorii promiţând o ediţie de poveste.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatori, vedeta festivalului va fi, ca de fiecare dată, Ceaunul, iar echipele de bucătari care s-au înscris în concurs promit că vor găti preparate culinare deosebite.

„Demonstraţiile de gătit la ceaun vor fi admirate, apreciate şi gustate în zona Ceaunele lumii, unde echipe venite din cele patru colţuri ale ţării şi din străinătate vor găti preparate specifice diverselor etnii sau naţionalităţi, de unde nu va lipsi, evident, gulaşul secuiesc. Revine la festival şi echipa de maeştri bucătari din Ungaria, care vor găti o specialitate ungurească foarte apreciată la Budapesta. Nu vor lipsi lipovenii regretatului Ivan Patzaichin, ceaunul sârbesc, moldovenesc, mocănesc, uzbec şi alte suprize pe care organizatorii le pregătesc la faţa locului. Duminică, 17 iulie , este ziua concursului de gătit deschis tuturor celor interesaţi, interesul pentru acest concurs fiind formidabil, un număr mare de participanţi anunţându-şi prezenţa”, se arată în comunicatul citat.

De asemenea, în cadrul festivalului va fi organizată conferinţa „Harghita Culinară”, în parteneriat cu Visit Harghita, în contextul în care 2022 este „Anul Gastronomiei Locale în Harghita”.

Totodată, în premieră absolută, Cea1 Borsec Festival va iniţia, în acest an, o serie de dialoguri din seria de conferinţe \”\”KOMUN – lucrurile care ne leagă\”\”.

„Pentru că Borsecul a fost mereu un oraş multietnic, cu o istorie fascinantă şi un trecut cultural important, dorim ca în fiecare an personalităţi importante din diverse zone ale vieţii sociale să se reunească la Borsec, pentru a discuta de lucrurile care ne leagă în diversitatea noastră culturală. Anul acesta, in jurul istoricului Adrian Cioroianu, se vor reuni scriitorul austriac Bernhard Moestl, Armand Schor- reprezentând comunitatea evreiască şi Barti Tihamer, din partea comunităţii maghiare, pentru un dialog care va deschide seria de Conferinţe KOMUN, o iniţiativă nouă a festivalului, organizat în parteneriat cu Smart Festival”, se mai arată în comunicat.

Printre cei care vor concerta la Borsec se numără, în premieră, Nicu Alifantis&Zan, dar şi cântăreaţa Wolf Kati, \”\”vedeta incontestabilă a muzicii din Ungaria\”\”, formaţia Partizan sau formaţia maghiară Ego Sum. În program este inclus şi un concert al fanfarei germane „Die Burzenland Party Band” , din Braşov.

O altă premieră importantă a festivalului va fi competitia de baschet 3 x 3 „Cupa Borsec”, organizată de Academia de Baschet din Borsec, eveniment inclus în calendarul FIBA.

În cadrul evenimentului este programată şi tradiţionala conferinţă „Sporturi outdoor”, în parteneriat cu Visit Harghita şi revista Ski&Outdoor Magazin, programul fiind completat de expoziţia de fotografie „Biodiversitatea”, vernisată de Alpine Film Festival din Braşov, realizată de Asociaţia „Forona”, „care reuneşte cei mai buni fotografi de natură din România”.

În cadrul festivalului va putea fi admirată şi expoziţia „Budapesta – oraşul băilor termale”, realizată cu sprijinul Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti.

De asemenea, vor fi organizate concursuri de cros montan, orientare în alergare, demonstraţii de parapantă şi mountain bike şi căţărare pe un perete artificial.

„Avem nevoie de energii bune în aceste vremuri complicate şi contăm pe public pentru a petrece trei zile de poveste”, a declarat Dan Burlac, producătorul evenimentului.

În comunicat se mai arată că, prin acest festival, se doreşte creşterea numărului celor care apreciază şi promovează frumuseţea, valorile culturale şi interculturale unice ale staţiunii, precum şi gastronomia autentică sănătoasă a zonei.

„În acest spirit, Cea1 Borsec Festival reuneşte spectacole, proiecţii de filme, expoziţii foto, demonstraţii şi ateliere de dans şi muzică tradiţională maghiară şi românească, târg de produse tradiţionale şi handmade, dar şi ateliere de artă tradiţională ţărănească sau meşteşuguri ale meşterilor din zonă”, se mai arată în comunicatul citat.

Cea1 Borsec Festival, ajuns la a cincea ediţie, este organizat de Primăria Borsec, Fundaţia Pro Borsec, Fundaţia „Ice Flora”, cu sprijinul Consiliului Judeţean Harghita, Visit Harghita, Institutul Liszt-Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti, Salvamont Borsec şi Academia de Baschet din Borsec, producătorul evenimentului fiind Asociaţia Culturală Secvenţe.

AGERPRES

* Sursa foto: Cea1 Borsec Festival / Facebook.com 

Articolul precedentSalariul mediu net din România A SCĂZUT în ultima lună cu 1% – Cât au ajuns să mai câștige românii
Articolul următorBilanț coronavirus 12 iulie: 4.044 cazuri noi de persoane infectate cu COVID