Dornic de două femei a rămas fără niciuna, dar și fără 1.000 de lei pe care acestea i-au sustras, apoi s-au sustras și ele, pe motiv că merg să cumpere țigări.

La data de 17.04.2019, Poliţia Municipiului Gheorgheni a fost sesizată de un localnic despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras 1.000 de lei din locuință.

În urma primelor verificări efectuate polițiștii au stabilit că păgubitul s-a deplasat la domiciliul său împreună cu două femei, cu intenția de a întreține raporturi sexuale, iar în timp ce una dintre acestea i-a distras atenția, cealaltă i-a sustras banii.

Ulterior, cele două au plecat, folosindu-se de pretextul că merg să îşi cumpere ţigări, însă nu au revenit, iar după aproximativ o oră bărbatul a intrat la bănuieli și a constatat lipsa banilor.

Polițiștii desfășoară activități specifice în vederea identificării celor două femei și tragerii acestora la răspundere penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de „furt”, pentru care va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni

Articolul precedentS-au stabilit locurile de sacrificare a mieilor pentru Paşte
Articolul următorSpecialiştii ISU Harghita au controlat bisericile din Miercurea Ciuc