Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a transmis, joi, că a devenit primul ministru participant la Jocurile Paralimpice în calitate de sportiv. Novak a ajuns la Tokyo: „Sunt bucuros că nu am renunțat la acest vis. Puteam să renunț în fiecare zi”.

Am ajuns la Tokyo. După 5 ore de așteptare în aeroport, în care am încheiat procedurile de intrare în țară și acreditare, au urmat alte câteva ore în drum spre hotel. Prin această acreditare, am devenit primul ministru în oficiu participant la Jocurile Paralimpice în calitate de sportiv. Totuși, nu pentru aceasta sunt aici, doar sunt bucuros că nu am renunțat la acest vis. Puteam să renunț în fiecare zi”, transmite Euard Novak, conform Mediafax.

El afirmă că a fost o perioadă extrem de dificilă, „însă am dat 100% pentru munca în minister”.

Am făcut imposibilul și am continuat să mă antrenez. Acum sunt aici și visul meu s-a împlinit. Un vis pe care îl așteptam din 1998. Seikō! (Succes!)”, conchide ministrul Tineretului și Sportului.

Sursă: Mediafax

Articolul precedentBilanț coronavirus – 19 august – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore
Articolul următorUn studiu scoate la iveală informații neștiute despre vaccinul Pfizer! Toți cei care s-au imunizat cu acest ser trebuie să știe