O femeie în vârstă de 83 de ani din Toplița a fost rănită grav de o mașină, al cărui șofer efectua o manevră de mers cu spatele. 

Potrivit IPJ Harghita, accidentul s-a petrecut miercuri seara, în jurul orei 20:05, pe strada Victor Babeș din localitate. Deși nu consumase alcool înainte de a de urca la volan, șoferul, un bărbat de 47 de ani s-a ales cu dosar pentru vătămare corporală.

„Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Topliţa, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu autoturismul pentru a ieşi dintr-o parcare, a acroşat o consăteană de 83 de ani, care se deplasa regulamentar pe trotuarul străzii Victor Babeș. În momentul producerii accidentului, din care a rezultat rănirea gravă a femeii, conducătorul auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, transmite IPJ Harghita.

Oamenii legii au deschis un dosar penal.

Articolul precedentFetiță lovită de mașină, după ce a ieșit în fugă dintr-o curte
Articolul următor5.000 lei amendă pentru 3 mc de lemne