O femeie de 51 de ani a fost accidentată mortal de un autoturism pe D.N. 12/A, în comuna Frumoasa.

La data de 13 decembrie 2020, în jurul orei 17:40, o tânără de 21 de ani, din municipiul Miercurea Ciuc, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 12/A, pe raza comunei Frumoasa dinspre localitatea sa de domiciliu, în dreptul imobilului cu nr. 5 a acroşat o localnică de 51 de ani, aflată pe partea carosabilă fără să poarte pe îmbrăcăminte elemente fluorescent reflectorizante şi fără să aibă asupra sa vreo sursă de lumină.

În urma impactului victima a fost proiectată în șanțul din partea dreaptă a drumului, după direcția de mers a autoturismului, iar ca urmare a leziunilor suferite a decedat, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate de cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță. În momentul producerii accidentului conducătoarea auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

  • IPJ Harghita

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentBilanț coronavirus 14 decembrie: 3.252 de cazuri noi și 109 decese
Articolul următorAveți grijă ce contracte încheiați! OPC Brașov a amendat cu 50.000 de lei un furnizor de energie electrică