Un bărbat de 30 de ani din comuna harghiteană Atid s-a ales cu dosar penal şi este cercetat pentru furt calificat, după ce oamenii legii au stabilit că acesta a furat în jur de 100 l de motorină din rezervorul unui excavator staţionat pe drumul comunal din satul Cuşmed.
Oamenii legii au stabilit că în perioada 12-15 iunie, harghiteanul a forţat rezervorul excavatorului, de unde a sustras combustibilul, prejudiciul fiind estimat la 500 lei.
„La data de 17 iunie, în urma unor activităţi specifice de cercetare şi investigaţie desfăşurate pe parcursul ultimelor 48 de ore, poliţiştii harghiteni au identificat un bărbat de 30 de ani, din comuna Atid, bănuit de comiterea infracţiunii de furt.
Din datele şi indiciile obţinute în anchetă până la acest moment rezultă că, în perioada 12 – 15 iunie a.c., cel în cauză ar fi forțat bușonul rezervorului unui excavator ce se afla staționat în afara părții carosabile a drumului comunal din satul Cușmed, de unde ar fi sustras aproximativ 100 de litri de motorină, cauzând un prejudiciu de circa 500 de lei”, transmite IPJ Harghita.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea recuperării integrale a prejudiciului şi stabilirii întregii activități infracționale a celui în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.