Echipele Informatica Timișoara și CSM Târgu Mureș vor lupta astăzi, de la ora 17.00, la Odorheiu Secuiesc, în finala Cupei României la futsal, competiție rezervată juniorilor sub 19 ani.

După două zile de întreceri, Informatica și CSM s-au dovedit a fi cele mai bune echipe ale Final Eight-ului Cupei României disputat la Odorheiu Secuiesc.

În prima semifinală disputată miercuri, Informatica Timișoara s-a impus în fața formației KSE Târgu Secuiesc. Bănățenii, pregătiți de Daniel Rupa și Valentin Ilaș, s-au impus cu 6-1.

În cealaltă semifinală, CSM Târgu Mureș a dat piept cu FK Odorheiu Secuiesc, echipa gazdă a turneului. Partida a fost una echilibrată și disputată. CSM Târgu Mureș s-a impus cu 3-1 și va juca finala cu Informatica Timișoara, scrie www.frf.ro.

Rezultate semifinale Cupa României U19:

Informatica Timișoara – KSE Târgu Secuiesc 6-1
CSM Târgu Mureș – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 3-1

FINALA

joi, 7 martie, ora 17.00
Informatica Timișoara – CSM Târgu Mureș

Articolul precedentExerciţiu ISU la Odorheiu Secuiesc
Articolul următorACSH Gheorgheni, condusă din nou în play-off-ul Erste Liga