Starea de alertă nu va mai fi prelungită, de săptămâna viitoare. Klaus Iohannis: Pandemia este pe o pantă descendentă. Vor fi eliminate și o serie de restricții, care vor fi detaliate în curând de autorități.

Președintele a anunțat că din 8 martie, nu va mai fi prelungită starea de alertă în România, în condițiile în care “valul 5 epidemic este aproape de încheiere”. Iohannis a precizat, la finalul unei ședințe privind gestionarea pandemiei, că vor fi eliminate și o serie de măsuri restrictive, care vor fi detaliate în scurt timp de autorități.

Pe 1 martie, ministrul Sănătății anunța că propune ridicarea unor restricții, precum acces fără certificat verde în mall-uri și restaurante, dar și renunțarea la obligativitatea purtării măștii în aer liber, însă o listă completă cu acestea urmează să fie publicată.

Principalele declarații ale președintelui:

  • Pandemia se află pe o pantă descendentă iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul să luăm noi decizii cu un impact major pentru viitor.
  • Am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă în România.
  • Odată cu ridicarea stării de alertă vor fi eliminate și o serie de măsuri. Măsurile complete vor fi anunțate de autorități.
  • Se împlinesc doi ani foarte grei în care existența noastră a fost schimbată radical. Peste 63 de mii de români au pierdut lupta cu boala.
  • Ultimii doi ani au adus multe provocări care ne-au influențat, răspândirea virusului, izolarea, închiderea școlilor, presiunea pe spitale.
  • Toate acestea au avut un impact negativ și ne-au ridicat multe bariere. A fost în același timp o perioadă în care am descoperit noi valențe ale spiritului civic.
  • Faptul că astăzi putem vorbi de o nouă etapă, finalul cel puțin al acestui val pandemic, se datorează măsurilor autorităților. Nu am fi putut reuși fără solidaritatea și responsabilitatea românilor. Doresc să mulțumesc medicilor, infirmierilor, farmaciștilor și celor care au fost permanent în prima linie.
  • Am învățat să prețuim sănătatea noastră, dar și pe a celor dragi, să protejăm, să prevenim.
  • Ultimii doi ani ne-au demonstrat că trebuie să învățăm să ne adaptăm și să oferim protecția de care are nevoie comunitatea.
  • Rămânem vigilenți și pe mai departe. Obiceiurile bune de prevenție trebuie menținute.
  • Este în continuare important să ne vaccinăm și să ne protejăm pentru că cel mai probabil va trebui să ne obișnuim să trăim cu acest virus.

SURSĂ: BIZIDAY.ro

Articolul precedentFostul şef al secției de Oftalmologie de la SCJU Miercurea Ciuc, repus în funcție
Articolul următorTransnistria își cere INDEPENDENȚA față de Republica Moldova. Ce a determinat REACȚIA Tiraspolului