Liber la vânătoarea de urși! Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis mai multe ordine, care au fost, deja, publicate în Monitorul Oficial, prin care se se dă liber la vânătoarea de urși pe raza a trei fonduri cinegetice din județul Harghita, scrie agrointel.ro.

Vânătoarea în aceste zone va fi permisă până la data de 31 decembrie 2020. Potrivit celor trei ordine emise de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele trei fonduri cinegetice din județul Harghita, unde se pot vâna urși sunt: fondul cinegetic nr. 15 Reci-Lisnău, fondul cinegetic nr. 4 Herculian și fondului cinegetic nr. 3 Cormoș. Derogarea se stabilește de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 31 decembrie 2020.

Detalii, AICI

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentConcediile medicale pentru Covid-19 vor fi acordate și de medicii de familie
Articolul următorLa ce misiuni au intervenit pompierii din Harghita în ultimele 24 de ore?