Pentru polițiști nu există zile obișnuite și zile deosebite, există doar continuitatea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, căci polițiștii sunt permanent la datorie, inclusiv de sărbători.

Așa cum se întâmplă în fiecare an și așa cum se întâmplă în fiecare zi din an, Poliția Română și implicit Inspectoratul de Poliție Județean Harghita se află într-o neîntreruptă misiune de asigurare a unei atmosfere de legalitate în toate domeniile.
Premergător și în timpul Sfintei Sărbători, în noaptea Învierii Mântuitorului și în perioada minivacanței de început de mai, poliţiştii harghiteni se vor mobiliza cu efective suplimentare, în așa fel încât lumina și pacea să nu fie tulburate de evenimente nedorite, iar siguranța să primeze pe toate planurile.
Astfel, acțiunile polițiștilor se vor concentra pe siguranța alimentelor și a comerțului, pe siguranța circulației rutiere, pe siguranța persoanelor și a bunurilor, pe siguranța întregului ansamblu de ordine publică și, nu în ultimul rând, pe siguranța adusă de respectarea măsurilor de prevenire și combatere a răspândirii noului coronavirus, COVID-19.
În acest context, scopul fiind comun tuturor, avem convingerea că, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an, toţi cetăţenii judeţului nostru ne vor fi parteneri în acest firesc demers pentru realizarea și păstrarea unei stări de fapt în ceea ce privește climatul de ordine, liniște și siguranță publică.
Vă mulţumim tuturor pentru contribuția adusă permanent, prin atitudinea civică de care ați dat mereu dovadă, la funcționarea optimă a angrenajului siguranței publice și vă dorim să aveți parte de o mini-vacanță binemeritată, în liniște și armonie, împreună cu cei dragi, sub Sfânta Lumină a speranței întregii omeniri, aprinsă în sufletele noastre de Sacrificiul Fiului Lui Dumnezeu.
SĂRBĂTORI FERICITE!
HRISTOS A ÎNVIAT!

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita
Comisar şef de poliţie
Mircea – Ştefan IORDAN

Articolul precedentPuţin peste 1.600 de cazuri noi de COVID, raportate înainte de Paşte. Situaţia din fiecare judeţ
Articolul următorFOTO: Incendiu violent la fabrica de mobilă din Reghin! Intervin pompierii din Mureș, Bistrița-Năsăud și Harghita