Pompierii harghiteni au fost solicitaţi să intervină în noaptea de miercuri spre joi, la Odorheiu Secuiesc, pentru a transporta la ambulanţă un pacient în vârstă de 42 de ani, supraponderal şi imobilizat în locuinţă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu a transmis că intervenţia a avut loc în jurul orei 02:50, iar pacientul, care cel mai probabil suferise un accident vascular cerebral, a fost preluat şi transportat cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Foto cu caracter ilustrativ