La data de 24.08.2019, la ora 12:18, Poliția Oraşului Borsec a fost sesizată despre faptul că, de pe raza localităţii, persoane necunoscute au apelat 112, iar în timpul apelului se auzea un plânset de copil.

Dată fiind lipsa comunicării apelantului, dar mai ales plânsetul de copil ce se auzea pe fundal, precum şi faptul că apelantul nu a mai răspuns la apelul operatului, s-a trecut imediat la un complex de măsuri operative pentru identificarea și localizarea persoanei care a efectuat apelul.

În jurul orei 13:45, în urma activităţilor specifice de cercetare şi investigaţie efectuate, poliţiştii au identificat apelantul, în persoana unei minore de 12 ani, din judeţul Suceava, aflată într-o tabără organizată pe raza orașului Borsec.

Din discuțiile purtate cu aceasta, în prezența profesorului coordonator al grupului, s-a stabilit că apelarea s-a efectuat din greșeală, minora neaflându-se în vreo situație de pericol sau de urgență.

Celor în cauză li s-au adus la cunoștință modul şi condiţiile în care se utilizează în mod corespunzător S.N.U.A.U. 112.

Articolul precedentAmendat pentru că a apelat degeaba la 112
Articolul următorNou COD GALBEN de manifestări de instabilitate atmosferică pentru Harghita