Din cele 40 de misiuni desfășurate de salvatorii harghiteni, în ultimele 4 zile, mare parte din efortul colegilor noștri a fost concentrat pentru gestionarea solicitărilor primite din partea cetățenilor, pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Astfel, 36 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor de paramedici SMURD.

În afara acestor situații, pompierii militari au acționat pentru stingerea a 4 incendii, dintre care 3 cauzate de coșurile de fum necurățate de funingine, la 3 locuințe din Odorheiu Secuiesc, Remetea și Izvoru Mureșului. Datorită intervenției prompte, incendiile au fost stinse în scurt timp, arzând doar funinginea depusă în interiorul coșurilor de fum. Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale. S-au salvat și protejat, în urma intervenţiei pompierilor, bunuri materiale în valoare de aproape 400.000 lei.

Totodată, în perioada de referință, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice (urs), în localitatea Ditrău.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o actualizare a atenționării meteorologice COD GALBEN, valabilă până joi dimineața, 18 martie, ora 06.00.

În intervalul menționat, vor fi precipitaţii pe arii extinse, în zonele montane şi submontane se vor cumula local, cantități de apă de 25…35 l/mp și izolat vor depăși 40 -45 l/mp în sudul și sud-estul regiunii. Vor fi mai ales ploi, dar treptat vor predomina ninsorile.

În zona montană și local în sudul și sud-estul Transilvaniei stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. La munte, la peste 1500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii. Notă: intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul regiunii.

În acest sens, subunitățile operative ale ISU Harghita sunt pregătite să intervină prompt pentru posibilele solicitări din partea cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro/ sau intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Sursa: Realitatea de Harghita

Articolul precedentRECORD de cazuri CoVid-19: 6.118! 133 de decese și 1226 pacienți în ATI
Articolul următorCHECK-IN. Depășiri record la poluare, în Capitală. Substanțe cancerigene în aer