Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Federaţia Naţională Sindicală „Ambulanţa” din România (FNSAR), care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă, organizează marţi un miting în Capitală, la care sunt aşteptaţi peste 1.000 de participanţi.

Potrivit unui comunicat al BNS, de la ora 10:00 la 12:00 în Piaţa Revoluţiei va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne/sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, de la 12:00 la 12:30 va avea loc marşul sindical, din locaţia Piaţa Revoluţiei în Piaţa Victoriei, iar de la ora 12:30 la 14:00 va avea loc pichetarea Guvernului României din Piaţa Victoriei.

„În cazul în care Premierul României convoacă conducerea Blocului Naţional Sindical şi FNSAR la discuţii, iar, în final, având un răspuns pozitiv la revendicările protestatarilor se va renunţa la marşul sindical şi pichetarea Guvernului”, se menţionează în documentul semnat de Gheorghe Chiş, preşedinte Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa.

Reprezentanţii sindicatului afirmă că „protestatarii care vor participa la protest sunt din timpul liber, iar prezenţa lor la Bucureşti nu afectează negativ capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă”.

De asemenea, Blocul Naţional Sindical reaminteşte că, începând de marţi, de la ora 10:00, pe termen nelimitat, toate ambulanţele operative din Serviciile Publice de Ambulanţă vor afişa vizibil mesajul „protest naţional”. 

Articolul precedentNinsori viscolite în nordul țării, ploi torențiale în sud – Alertă maximă, risc de inundații – VIDEO
Articolul următorValul de scumpiri îi lovește și pe ciobani: hrana pentru animale, din ce în ce mai scumpă. Oamenii sunt disperați