Salvamontiştii harghiteni au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea unui turist care a încercat să parcurgă neechipat traseul Via Ferrata de la Lacu Roşu, dar nu a mai putut continua, iar câţiva excursionişti care l-au văzut au solicitat ajutor.

Şeful echipei Salvamont Gheorgheni, Elekes Huba, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a încercat să parcurgă traseul Via Ferrata fără să aibă echipament obligatoriu, respectiv ham, cască, bocanci, mănuşi şi carabiniere cu care să se ancoreze pe cablul fix.

„Era o acţiune kamikaze. Fără ham, fără autoasigurare, fără nimic, domnul a intrat în traseu de Via Ferrata, cu 170 de metri diferenţă de nivel, pe perete. Şi a ajuns la jumătate şi de acolo şi-a dat seama că devine mai dificil şi că e periculos. Nişte turişti au observat că cineva strigă după ajutor şi aşa am fost anunţaţi prin dispeceratul Salvamont”, a explicat Huba Elekes.

Salvatorii montani au ajuns la turist, i-au dat echipamentul necesar şi l-au ajutat să parcurgă Via Ferrata, după care acesta şi-a continuat coborârea pe traseul turistic obişnuit.

Huba Elekes a precizat că bărbatul era echipat pentru o excursie obişnuită, dar în niciun caz pentru a parcurge traseul Via Ferrata.

„Traseul este pentru avansaţi şi se face obligatoriu cu echipament corespunzător, adică bocanci, ham, autoasigurare, cască şi mănuşi. (…) Dacă nu le ai, acestea se pot închiria şi de la Salvamont şi de la mai multe locuri din Lacu Roşu”, a mai spus şeful echipei Salvamont Gheorgheni.

Traseul Via Ferrata „Wild Ferenc”, denumit după un cunoscut alpinist şi salvamontist din Gheorgheni, este situat în masivul Suhardul Mic în staţiunea Lacu Roşu, are o lungime de 200 metri şi o diferenţă de nivel de 173 metri.

Traseul este prevăzut cu scări metalice montate în stâncă, un cablu fixat din trei în trei metri, de care turistul se ancorează, şi un pod suspendat la 160 metri, de unde se poate admira priveliştea.

Cei care parcurg acest traseu trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani, să aibă condiţie fizică bună şi să fie echipaţi corespunzător.

Articolul precedentProiectil din al Doilea Război Mondial, descoperit într-o pădure din zona Vlăhiţa
Articolul următorVal de accidente rutiere în România după relaxarea măsurilor