Peste 3.500 de articole pirotehnice au fost confiscate de polițiștii harghiteni, care au întocmit încă 5 dosare penale în acest sens, unul dintre acestea pe numele unui operator autorizat, bănuit că a comercializat produse pirotehnice unor minor.
La data de 29 decembrie 2020, în cadrul acțiunilor denumite generic FOC DE ARTIFICII 2020 – 2021, polițiștii harghiteni au identificat 12 persoane posibil implicate în activități ilicite cu materiale pirotehnice, la Șimonești, Toplița, Secuieni și Ocland.
De la cei în cauză, toți bărbați cu vârsta cuprinsă între 21 și 45 de ani, bănuiți că dețin și/sau comercializează ilicit astfel de produse, au fost ridicate în vederea confiscării 3.519 articole pirotehnice, de diferite tipuri și categorii.
De asemenea, polițiștii s-au sesizat din oficiu în cazul unui bărbat de 45 de ani, din județul Mureș, care, deși autorizat să comercializeze anumite produse pirotehnice, se pare că a avut și clienți minori cărora le-a vândut materiale pirotehnice din categoria P1.
Astfel, în urma acestor acțiuni, polițiștii au întocmit 5 dosare de cercetare penală, pentru operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Sursa: Realitatea de Harghita