MAPN: APROXIMATIV 2.200 DE SOLDAŢI PROFESIONIŞTI AU DEPUS JURĂMÂNTUL MILITAR

MAPN: APROXIMATIV 2.200 DE SOLDAŢI PROFESIONIŞTI AU DEPUS JURĂMÂNTUL MILITAR
2.187 de soldaţi profesionişti din toată ţara au rostit legământul de credinţă
Aproximativ 2.200 de soldaţi profesionişti au rostit, vineri, legământul de credinţă faţă de patrie, în cadrul unor ceremonii de depunere a Jurământului Militar.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naţionale transmis AGERPRES, un număr de 2.187 de soldaţi profesionişti din toată ţara au rostit legământul de credinţă faţă de patrie, în cadrul unor ceremonii militare care au avut loc, vineri, în mai multe garnizoane din ţară.
"V-aţi asumat responsabilităţile, onoarea şi demnitatea oferite de statutul de apărător al ţării şi al poporului român, valori la care ne raportăm ca militari şi care i-au călăuzit pe înaintaşii noştri în apărarea, chiar cu preţul vieţii, a gliei strămoşeşti. Decizia dumneavoastră dovedeşte că aveţi forţa, caracterul şi dedicarea necesare îndeplinirii serviciului militar, deopotrivă dificil şi plin de satisfacţii. Din clipa în care aţi ales acest destin, sunt convins că aveţi determinarea de a parcurge cu succes acest drum al serviciului militar", a declarat şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, citat în comunicat, la festivitatea organizată la Regimentul 307 Infanterie Marină Heracleea, din Babadag.
După momentul depunerii jurământului militar, soldaţii profesionişti vor intra în etapa instruirii de specialitate în unităţile militare în care sunt repartizaţi, menţionează Ministerul.
AGERPRES
Citește și:
- 07:42 - Horoscopul săptămânii 13–19 aprilie 2026. Perioadă în care nu mai merge cu „vedem noi”, ci trebuie luate decizii clare
- 19:58 - Donald Trump ridică tonul după eșecul negocierilor: „Aș putea distruge Iranul într-o singură zi”
- 19:08 - Vladimir Putin intră în joc: vrea să medieze pacea SUA–Iran după eșecul negocierilor istorice
- 17:29 - Donald Trump anunță blocada Strâmtorii Ormuz: „Începând de acum!”
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











