Patru posturi disponibile la Poliția Harghita

Patru posturi disponibile la Poliția Harghita
Înscrierile se fac online, până pe 28 decembrie
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita organizează concurs, cu recrutare din sursă externă, pentru ocuparea a patru posturi în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, dintre care unul de ofițer și trei de agenți de poliție.
De asemenea Inspectoratul de Poliție Județean Harghita recrutează, tot din sursă externă, candidați în vederea ocupării a două posturi de ofițer (medic veterinar), în acest caz concursul fiind organizat la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.
Având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile la concurs, la nivel național, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.
Înscrierile se fac on-line, în perioada 18 – 28 decembrie 2020, pe baza cererii de înscriere însoțită de documentația solicitată, exclusiv în format electronic, la adresa disponibilă în anunțul de concurs. Înscrierile făcute după data de 28 decembrie a.c., nu vor fi luate în calcul.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, la nivelul județului Harghita se pot obține consultând pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, la secțiunea Carieră/Posturi scoase la concurs, accesând adresa
https://hr.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs
De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivel național, prin încadrare din sursă externă sau prin trecere în corpul ofițerilor, pot fi obținute consultând pagina de internet a Poliției Române accesând adresa
https://politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs.
Sursa: Realitatea de Harghita
Citește și:
- 15:07 - Medicul lui Netanyahu: „Israelul a luat măsuri. Regimul va cădea!”
- 12:22 - Ministerul Afacerilor Externe al României: „Românii din zonele afectate de operațiuni militare sunt în siguranță. Aproape 1.000 de persoane, în contact cu misiunile diplomatice”
- 11:13 - Vremea azi, 1 martie: temperaturi peste normalul perioadei. Maximele ajung la 17 grade în unele regiuni
- 09:51 - 34 de zboruri anulate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











