Actualitate· 2 min citire

Peste 250 de brăduți au fost confiscați de polițiștii harghiteni

Peste 250 de brăduţi au fost confiscaţi de poliţiştii harghiteni

Peste 250 de brăduţi au fost confiscaţi de poliţiştii harghiteni

Realitatea de Harghita
Scris de Realitatea de Harghita Publicat: 9 dec. 2020, 13:20

Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale

Așa cum se întâmplă an de an în perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, în afara liniilor de muncă și direcțiilor de acțiune curente, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita sunt organizate activități specifice suplimentare, cu efective mărite, pe linia activităților ilicite cu Pomi de Crăciun.

Pentru sezonul 2020 – 2021 activitățile în acest sens au fost demarate la jumătatea lunii noiembrie a.c., în baza Planului comun de acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier „SCUTUL PĂDURII” și a Planului de cooperare cu participarea tuturor structurilor cu atribuții în domeniu.

În vederea contracarării activităților ilegale, la nivelul județului Harghita acționează specialiști silvici din cadrul Direcției Silvice Harghita, ai ocoalelor silvice subordonate, Garda Forestiera Brașov, ai ocoalelor silvice private, polițiști din cadrul I.P.J. Harghita – Biroul Combaterea Delictelor Silvice, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul Județean al Poliției T.F. Harghita, împreună cu polițiști din cadrul celor 9 Poliții Municipale și Orășenești, precum și al celor 6 Secții de Poliție Rurală, jandarmi și comisari ai Gărzii de Mediu Harghita.0

Astfel, în perioada 15 noiembrie – 24 decembrie 2020, activitățile operative sunt concentrate în locurile, zonele și traseele vulnerabile, pe drumurile forestiere și publice, în zonele împădurite cu rășinoase în special din specia brad și molid, în piețe, târguri, oboare sau în alte locuri de comercializare, precum și în stații și triaje C.F.R.

În urma activităților circumscrise acestor acțiuni, până la acest moment, în județul Harghita a fost ridicat în vederea confiscării un volum de aproape 50 de mc de material lemnos și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, conform prevederilor legislației în domeniul silvic, în cuantum total de 14.000 de lei.

De asemenea, tot în cadrul acestor acțiuni, au fost ridicați în vederea confiscării 256 de pomi din specia brad, ce erau oferiți spre comercializare, ori urmau să fie comercializați ca și Pomi de Crăciun, fără îndeplinirea condițiilor legale.

În ceea ce privește brăduții confiscați, menționăm că se va proceda la valorificarea acestora, în condițiile Legii.


Sursa: Realitatea de Harghita

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate