Școală de șoferi gratuită pentru mai mulți tineri nevoiași din Harghita

Școală de șoferi gratuită pentru mai mulți tineri nevoiași din Harghita
Proiectele finanțate au fost selectate dintre cele 340 înscrise în concurs
O companie petrolieră din România și Fundația pentru Comunitate (FPC) vor susține financiar 36 de tineri din medii defavorizate pentru obținerea permisului de conducere de categoriile B sau C.
Proiectele finanțate au fost selectate dintre cele 340 înscrise în concurs. 317 au solicitat plata taxelor de școlarizare pentru permis de conducere categoria B și BE, 21 pentru C și CE, și câte unul pentru B adaptat și tractor agricol. Totalul solicitărilor de finanțare este de 657.000 de lei.
„Programul se adresează tinerilor care doresc să obțină permisul de conducere, însă nu au resursele financiare necesare în acest scop. Sunt eligibili, în mod special, acei tineri care ar putea găsi un loc de muncă sau care ar putea primi atribuții de serviciu extinse, odată cu obținerea permisului”, a declarat Camelia Ene, director general al MOL România.
„Cu cei care au obținut finanțare vom încheia contractele și vom transfera sumele pentru cheltuielile adiacente, pentru acoperirea costurilor înscrierii la școala de șoferi și mai departe pentru taxa de școlarizare”, a declarat Andras Imre, director executiv al FPC. Beneficiarii provin din 22 de județe, printre care se numără Bihor, Brașov, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Timiș.
Prin acest program se acordă finanțarea necesară obținerii permisului de conducere pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare, troleibuze și tramvaie), în cazul tinerilor din medii defavorizate, de 17-25 de ani, pentru care existența permisului este o condiție sau un avantaj în obținerea unui loc de muncă ori un instrument benefic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
În cadrul celor cinci ediții anterioare ale programului, 90 de tineri au obținut permis de conducere și 63 sunt programați pentru examen sau se află în diferite faze ale pregătirii.
Sursa: Realitatea de Harghita
Citește și:
- 21:38 - Donald Trump explică atacul asupra Iran: „Era ultima șansă reală să acționăm”
- 20:50 - Investiție majoră în sănătate: Ursula von der Leyen anunță producerea de medicamente noi în România
- 20:04 - Semnal de alarmă din Pentagon: pierderile SUA în Iran cresc. Patru militari morți și avioane F-15 doborâte
- 19:16 - Lovitură pe piața telefoanelor: Apple dublează memoria pe iPhone 17e fără să mărească prețul de 599 de dolari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News











