VIDEO La Miercurea Ciuc s-au analizat toate proiectele pe fonduri europene care se implementează în Harghita

VIDEO La Miercurea Ciuc s-au analizat toate proiectele pe fonduri europene care se implementează în Harghita
La Miercurea Ciuc s-au analizat toate proiectele pe fonduri europene care se implementează în Harghita
Împreună cu mai mult de 60 invitaţi, reprezentanţii Europe Direct Regiunea Centru, au vorbit, în Sala mare a Palatului administrativ Harghita, din municipiul Miercurea Ciuc, despre proiectele europene deja realizate sau cele pe care oamenii doresc să le implementate în judeţ.
ADR Centru, prin Centrul de informare a cetatenilor Europe Direct Regiunea Centru, alaturi de Consiliul Judetean Harghita, a organizat un eveniment dedicat locuitorilor din judeţul Harghita, o dezbatere în care s-a discutat despre proiectele şi îmbunătăţirile de care ne bucurăm în ultimii ani, prin atragerea de fonduri europene. Pe lângă reprezentanţii organizatorilor, au mai luat cuvântul reprezentanţii Primăriei municipiului Miercurea Ciuc, reprezentanţii AFIR – Agentia Naţională ce Gestionează Fonduri Europene în Mediul Rural, precum şi ai POCU - Programul European ce Investeşte în formarea şi Dezvoltarea Resurselor Umane.https://www.facebook.com/EDregiuneacentru/videos/1364765157025673/
Citește și:
- 08:02 - Analiză Daniel Udrescu: Cum a fost distrus motorul IMM al României și de ce statul a intrat în spirala datoriei. De la 1.000.000 € la 100.000 €
- 18:14 - Analiză Daniel Udrescu: De ce prorogarea indexării pensiei încalcă însăși structura dreptului constituțional la pensie
- 08:12 - Analiză Daniel Udrescu: Statul impozitează inflația. Statul nesocotește justa așezare a sarcinilor fiscale și necesitatea protecției proprietății
- 17:19 - Descoperire incredibilă pentru o femeie din Serbia: ce a făcut după ce a găsit 700.000 de euro sub saltea
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Harghita și pe Google News













