La data de 26 aprilie 2023, în urma unor  activități specifice de cercetare și investigare desfășurate de polițiștii harghiteni a fost depistat un tânăr de 18 ani, din municipiul Toplița bănuit că ar fi autorul infracțiunii de furt, comisă în localitatea Bilbor în noaptea de 24-25 aprilie 2023, când ar fi pătruns în incinta unui operator economic de unde a sustras suma de 2.130 de lei.

În urma probatoriului administrat, față de tânăr a fost luată măsura reținerii preventive pentru 24 de ore acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Harghita. Potrivit IPJ Harghita, de la persoana în cauză a fost recuperată suma de 500 de lei, ce a fost predată reprezentantului societății. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, fiind întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Articolul precedentBilanțul misiunilor pompierilor harghiteni din ultimele 48 de ore
Articolul următorCARAVANA ANTIMAFIA – prima oprire: județul Tulcea. Anca Alexandrescu: Dimensiunea MAFIEI și a FURTULUI este uriașă. Vom continua campania până în 2024