Un bărbat de 32 de ani din Ditrău s-a ales cu o amendă de 1.000 lei după ce polițiștii harghiteni l-au prins marți după-amiază la volanul unei autoutilitare încărcată cu bușteni.

Potrivit IPJ Harghita, bărbatul nu a putut prezenta avizul de însoțire și de proveniență pentru materialul lemnos, astfel că oamenii legii au confiscat întreaga cantitate.

„În jurul orei 17:30, în urma executării unui control pe linia verificării legalităţii circulației maselor lemnoase, poliţiştii au depistat un bărbat de 32 de ani, din comuna Ditrău, în timp ce conducea pe D.N.E. 578, în localitatea sa de domiciliu, o autoutilitară încărcată cu buşteni de esență rășinoase, specia molid, fără aviz de însoțire și de proveniență. În aceste condiţii materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării, iar cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii 171/2010, cu amendă de 1.000 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Harghita.

Foto: Arhivă

Articolul precedentTânără accidentată după ce motocicleta pe care se afla s-a răsturnat. Șoferul circula cu viteză prea mare
Articolul următorCOMUNICAT Realitatea PLUS