Vântul puternic din aceată dimineaţă a făcut mai multe probleme în judeţul Harghita. Chiar dacă nu au fost oamenii accidentaţi, pe mai multe străzi din Miercurea Ciuc pompierii au fost nevoiţi să intervină pentru a tăia mai multe crengi care au căzut pe carosabil. Totodată în mai multe localităţi din judeţ sunt probleme cu alimtarea cu curent electric pentru că reţeaua a fost afectată.
Pe bulevardul Timișoara din Miercurea Ciuc, chiar lângă parcul orașului, o creangă groasă a unui copac a căzut. Nu au fost înregistrate pagube, dar două mașini au fost în peericol să fie avariate. Traficul pe strada Kőrösi Csoma Sándor a fost închis duminică dimineață până când crengile au fost ridicate e de pompieri, scrie www.szekelyhon.ro.
De asemenea, din cauza vântului puternic, alimentare cu curent electric a fost întreruptă în mai multe comune din Harghita. Duminică dimineață, aproape 3.500 de locuitori au rămas fără electricitate în Sândominic, Tomeşti, Inei, Dăneşti, Cârţa și Mădăras. Asta după ce au fost distruse șase stații de transformare a curentului electri și mai mult de douăzeci de linii. Mai mulţi muncitori lucrează deja pentru a rezolva problema, mai scrie sursa citată.