Jandarmii harghiteni, împreună cu polițiștii harghiteni și un angajat al Centrului de Reabilitare a Urşilor din oraşul Bălan au eliberat un pui de urs prins într-un posibil laț, în afara orașului Bălan.
Intervenția s-a dovedit a fi una extrem de dificilă, atât din cauza întunericului, cât și datorită prezenței în zonă a ursoaicei ce avea cu ea încă un pui. După sosirea jandarmilor la fața locului, din discuțiile purtate cu polițiștii aflați acolo și din constatarea lor proprie, a rezultat faptul că în posibilul laț este prins un pui de urs, iar ursoaica cu cel de-al doilea pui se află tot acolo, fiind deosebit de agitată, locul unde se aflau urșii fiind într-o zonă greu accesibilă.
S-a încercat îndepărtarea ursoaicei în vederea tranchilizării și eliberării puiului de urs, dar acest lucru nu a fost posibil, ursoaica fiind de neclintit din zonă și devenind extrem de agresivă.
Jandarmii au trecut la izolarea zonei, pentru a împiedica eventualele persoane curioase să se apropie de ursoaică. Ulterior, s-a reușit îndepărtarea ursoaicei, iar ursulețul a fost tranchilizat și eliberat. La fața locului s-a aflat și un echipaj de ambulanță.