Ministerul Sănătății a lansat miercuri, 16 noiembrie 2022, în consultare publică Ghidul de finanțare pentru Componenta 12: Sănătate, Investiția specifică I1.2. Unități medicale mobile (caravane).

Solicitanții eligibili pot fi orice entitate publică care deține o unitate sanitară în cadrul căreia există secție de specialitate în oncologie:

  • UAT-urilor, definite conform Legii administrației publice locale nr. 215 din 21 aprilie 2001, republicată cu modificările și completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2 din 16 februarie 1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată cu modificările și completările ulterioare;
  • Parteneriate între UAT și entități cu personalitate juridică proprie care au în componență una sau mai multe unități sanitare, respectiv imobilul în care funcționează unitatea sanitară. Liderul de proiect/parteneriat va fi Unitatea Administrativ Teritorială;
  • Unități sanitare aflate în subordinea Instituțiilor centrale care dețin rețea proprie sanitară;
  • Unități sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Investiția 1.2 are un buget total de 4.020.000,00 euro prin care se vor finanța 8 unități spitalicești cu expertiză în domeniul oncologiei pentru achiziționarea a 10 unități mobile de screening.

Valoarea minimă nerambursabilă a finanțării per proiect este de 200.000,00 euro fără TVA, iar valoarea maximă este de 402.000,00 euro fără TVA.

Investițiile vor consta în achiziționarea unităților de screening pentru cancerul mamar și cervical.

Observațiile se pot transmite la adresa: [email protected], până cel târziu 30 noiembrie 2022, orele 12:00.

Articolul precedentSenzație de frig, mâini și picioare reci: Semnalul de alarmă care te trimite urgent la medic – Cele 13 sfaturi care pot ajuta
Articolul următorLegea privind serviciile digitale: Normele de referință ale UE pentru platformele online au intrat în vigoare