Un bărbat a ajuns duminică la spital după ce a fost atacat de urs, în zona locuinţei sale, în satul Şoimuşu Mic, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, potrivit Ziar Harghita.

Atacul s-a petrecut astăzi (duminică-n.r.), la prânz (…) Un om, în spatele curţii, a fost atacat de un urs. Ursul l-a muşcat pe picior, pe mâini, în mai multe părţi ale corpului. A reuşit, până la urmă, să se salveze şi să meargă înapoi în casă, iar acolo a leşinat. A fost dus cu salvarea la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc„, a informat Borboly Csaba.

Acesta a punctat că atacul s-a produs în intravilanul localităţii şi, potrivit legislaţiei în vigoare, ursul trebuie împuşcat. 

„Problema principală este că acest urs a intrat în sat şi a fost în spatele curţii, aşadar în intravilan. Şi, conform legislaţiei în vigoare, acest urs trebuie să fie extras cât mai repede prin împuşcare. Am discutat cu asociaţia de vânători care are contract cu primăria, dânşii deja merg spre acolo, ar trebui să fie întocmită această decizie a primăriei, prin care extragerea să poate să fie făcută, pentru că, dacă acest urs a intrat în comună, o să mai intre şi o să mai atace oameni„, a mai precizat Borboly Csaba.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita, este al doilea atac de urs din acest an. Acesta a menţionând că, în pofida măsurilor luate de Ministerul Mediului, situaţia în teren nu se modifică, iar viaţa oamenilor este în continuare în pericol.

Jandarmii din Harghita anunță că în perioada 10-13 martie, la nivelul Dispeceratului Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita au fost primite 5 apeluri prin intermediul SNUAU 112, prin care erau semnalate prezența unor urși în zona localităților Odorheiu Secuiesc, Sărmaș și Șoimușu Mic.

Articolul precedentTranspirație excesivă: cauze și soluții
Articolul următorCozmin Gușă: „Ofensiva asupra libertății presei a început demult, în această perioadă se dorește suprimarea ei”