Doi bărbaţi de 36 şi 38 de ani au fost amendaţi cu 4.000 de lei de poliţiştii harghiteni, în urma unei acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii delictelor silvice, derulată joi, pe raza judeţului.
Cei doi, unul din comuna Dealu şi celălalt din comuna Vânători, au fost prinşi în timp ce transportau cu 3 căruţe aproximativ 4 mc de lemne.
„Primul dintre aceştia, un bărbat de 38 de ani din comuna Dealu, a fost depistat cu o căruţă pe raza localităţii sale de domiciliu, iar al doilea, un mureşean de 36 de ani din comuna Vânători, a fost depistat cu două căruţe, pe raza comunei Secuieni. Cei în cauză, de la care a fost ridicat în vederea confiscării aproximativ 4 mc de material lemnos, au fost sancţionaţi conform prevederilor Legii 171/2010, cu amendă în cuantum total de 4.000 de lei”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip.