Magistrații Tribunalului Harghita au dispus condamnarea la un an și patru luni, fără executare, a unui bărbat care ar fi încercat să mituiască un polițist în decembrie 2018.

În plus, inculpatul este obligat să efectueze muncă în folosul comunității timp de 80 de zile.
Hotărârea instanței este definitivă.

Polițistul pe care bărbatul a încercat să-l mituiască a fost cel care a depus denunțul la Serviciul Județean Anticorupție Harghita. Încercarea de mituire s-a produs în decembrie anul trecut, atunci când polițistul l-a oprit în trafic pe bărbatul care nu avea permis de conducere și era și băut, motiv pentru care i-a întocmit dosar penal. Șoferul a încercat să-i ofere pe loc polițistului 1000 de lei, iar a doua zi a spus că este dispus să-i ofere o sumă dublă pentru a nu mai continua cercetările. Atunci a fost organizat un flagrant iar inculaptul a și fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, scrie www.radiomures.ro.

Articolul precedentCsikszereda Miercurea Ciuc, aproape de liga a 2-a după ce principala contracandidată a pierdut la masa verde
Articolul următor650.000 de puieţi plantaţi la Şumuleu Ciuc, cadou simbolic pentru Papa Francisc