Poliţiştii harghiteni au depistat un conducător auto cu 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, lângă care era o pasageră cu o concentraţie şi mai ridicată.
Cei doi au fost opriţi în trafic sâmbătă, în jurul orei 18:05, pe strada Iancu de Hunedoara din localitate. Potrivit IPJ Harghita, şoferul, un bărbat de 55 de ani din Miercurea-Ciuc avea o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar surpriza poliţiştilor a fost şi mai mare când au constatat că pasagera care se afla cu el în maşină, o femeie de 39 de ani, avea o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii exacte a alcoolemiei, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal.