În urmă cu aproape opt luni – tot în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020 – a fost semnat un contract deosebit pentru copiii instituționalizați din județul Harghita, pentru crearea unui Centru de Consiliere și Sprijin, precum și pentru realizarea a două case de tip familial ”Witte”, în orașul Cristuru Secuiesc. Consiliul Județean Harghita este foarte preocupat să ofere servicii moderne pentru sprijinirea și dezvoltarea în comunitate a copiilor cu probleme de integrare socială, iar o nouă veste bună în acest sens vine din nou de la Programul REGIO, în urma contractării proiectului ”Lucrări de Intervenție la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Ocland”, care va duce la îmbunătățirea sistemului de educație pentru mai mult de 500 de copii aflați în acest Centru și va sprijini abilitățile de predare ale cadrelor didactice de aici. Bugetul proiectului este de aproape 3,7 milioane lei, din care contribuția CJ Harghita este de peste 1,9 milioane lei.
Cererea de finanțare pentru realizarea de investiții la Centrul de Educație Incluzivă Ocland a fost pregătită de Consiliul Județean Harghita, autoritatea tutelară a Centrului, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de învățământ ale celor 52 de copii și tineri care studiază aici. Obiectivul general al proiectului este în concordanță cu tematica Axei Prioritare 10 a Programului REGIO 2014-2020, care susține dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, prin investițiile în educație și formare, inclusiv profesională. Se speră că astfel tinerii vor dobândi competențe noi și vor fi interesați de procesul de învățare pe tot parcursul vieții, iar așa va crește grad de participare la educație al tuturor celor care au probleme cu integrarea socială, în special a copiilor cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului de învățământ. Concret, prin acest proiect se vor reabilita și dota clădirile în care funcționează Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă situat în comuna Ocland, județul Harghita.
”Pentru această perioadă de programare a fondurilor europene, noi, Consiliul Județean Harghita, ne-am concentrat atenția pe dezvoltarea infrastructurii. Am pregătit patru proiecte de reabilitare a drumurilor județene, în valoare totală de peste 151 milioane lei dar și proiecte de creștere a calității în sănătate și de intervenție în situații de urgență în perimetrul montan. Susținem investițiile DGASPC Harghita de la Cristuru Secuiesc, dar și Incubatorul de Afaceri din Odorheiu Secuiesc. Prin acest proiect vrem să reabilităm, să consolidăm și să recompartimentăm, concomitent cu asigurarea eficienței energetice, imobilele acestui Centru de Educației de la Ocland, pentru care vom asigura dotări importante, constând în mobilier școlar, tehnică de calcul, echipamente IT, materiale educaționale interactive și jocuri. Credem astfel că vom face mult mai atractiv învățământul pentru elevii Centrului școlar, care au cerințe speciale și sunt membrii unei minorități etnice naționale”, a declarat domnul Csaba Borboly, președintele CJ Harghita.
Investițiile în infrastructura educațională locală, contribuie la dezvoltare inclusiv pe plan regional și trebuie să ducă la reducerea inegalităților în ceea ce privește îmbunătățirea cunoștințelor și aptitudinilor tinerilor din zonă, la fel cum trebuie să promoveze incluziunea socială, prin îmbunătățirea accesului la serviciile sociale și de educație. Lucrările propuse vizează intervenții asupra imobilului situat la numărul 5 (un corp de clădire) și asupra imobilului situat la numărul 69 (cu două corpuri de clădire – școala și atelierul), fiind cvasi-similare la nivelul ambelor imobile. Valoarea totală a proiectului coordonat de CJ Harghita este de 3.694.590,59 lei, din care 1.776.898,76 lei (98% din valoarea cheltuielilor eligibile, peste 380.000 euro) sunt sume nerambursabile alocate de AMPOR, prin Programul REGIO, diferența constând în contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile și neeligibile. Termenul de finalizare a investițiilor este estimat la finalul lunii martie 2023.
”De implementarea proiectelor județului Harghita va beneficia întreaga societate, accesibilitate și mobilitatea persoanelor fiind complementarea cu creșterea calității serviciile sociale, a celor de educație, dar și a sprijinului oferit investitorilor. Valoarea tuturor proiectelor pregătite de CJ Harghita în această perioadă este de peste 37 milioane euro, cu mai mult de 10 milioane euro mai mare decât valoarea celor din perioada 2007-2015. Sperăm să reușim contractarea proiectelor pentru modernizarea și dotarea bazelor Salvamont din Tușnad și Borsec, ca să avem un tablou complet al investițiilor REGIO derulate de autoritățile administrației publice ale județului Harghita. Centrul de educație de la Ocland este important la nivel local și contribuie la dezvoltarea și integrarea unor tineri în societate, punându-și amprenta pe evoluția ulterioară a acestora, ceea ce are efecte pozitive asupra comunității în general. De rezultatele proiectului vor beneficia și familiile copiilor, care vor ști că în acest Centru se vor oferi servicii de educație performante și consiliere optimă, deoarece va fi amenajat cu spații potrivite pentru fiecare specialitate, o posibilitate de recuperare și integrare mult mai eficientă, ce va fi completată de relațiile interumane. Nu în ultimul rând, administrația publică, de la nivel local și poate chiar național, va beneficia de experiența dobândită prin acest proiect – dar și prin cel similar de la Sfântu Gheorghe – ceea ce ar putea avea efecte pe termen lung, pentru ca, în viitor, să fie sprijinite cu totul altfel persoanele ce au nevoie de asistență socială, iar tinerii educați în astfel de Centre să fie mult mai ușor integrați pe piața muncii. O criză, cum este cea pe care o traversăm acum, arată cât sunt de importante aceste investiții, care fac diferența între îngrijirea și educarea copiilor în condiții bune și lipsa acestei îngrijiri”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Sursa: Realitatea de Harghita