Un băcăuan în vârstă de 45 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare, a fost găsit de poliţiştii harghiteni în zona Ocloş.  Bărbatul, originar din oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău era condamnat de autorităţile italiene la 3 ani de închisoare pentru tâlhărie.

Poliţiştii harghiteni l-au găsit joi, la o stână din zona Ocloş, în urma unei acțiuni pe linie de persoane urmărite.

„Cel în cauză, condamnat la 3 ani și 15 zile de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, se sustrăgea executării pedepsei ascunzându-se la o stână din zona Ocloș, judeţul Harghita”, transmite IPJ Harghita.

Fugarul a fost predat poliţiştilor băcăuani, în vederea prezentării în faţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru îndeplinirea procedurii de extrădare 

 

Foto cu caracter ilustrativ

Articolul precedentCopilă de 12 ani, violată de un bărbat de 55 de ani din Ciceu
Articolul următor100% TU DECIZI! Tudorel Toader, procuror comunist, apoi ministrul lui Dragnea care a „executat-o” pe Kovesi la comandă