Jarul sau o scânteie de la coșul de fum deteriorat este cauza probabilă a incendiului izbucnit luni, la o casă din localitatea Borsec, au stabilit pompierii harghiteni.
Proprietarul, un bărbat de 60 de ani care a încercat să stingă flăcările înaintea sosirii pompierilor, a suferit arsuri de gradul I la nivelul membrelor superioare și la cap, și a fost transportat de urgență la spital cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Borsec.
Potrivit ISU Harghita, în urma incendiului a ars acoperișul casei în întregime (cca. 90mp), mobilierul, un televizor, ușa de la intrare și terasa casei.