Un bărbat de 33 ani din Ciucsângeorgiu s-a ales cu dosar penal şi amendă după ce sâmbătă noapte, în jurul orei 23:40, a fost prins de poliţiştii harghiteni la volanul unei maşini, pe strada Kossuth Lajos din municipiul Miercurea Ciuc, deşi nu deţine permis de conducere şi consumase şi alcool înainte.
Alături de el în maşină se mai aflau alţi trei pasageri de 31, 32 şi 38 de ani, toţi din comuna Ciucsângeorgiu. Aceştia le-au spus poliţiştilor că au străbătut drumul dintre cele două localităţi pentru a cumpăra bere.
Având în vedere restricțiile de circulație impuse prin instituirea Stării de Urgență, cei în cauză au fost sancționați contravenţional, conform Ordonanței Militare nr. 2/2020, cu amendă în cuantum de 3.100 de lei.
În plus, pentru că mirosea a alcool, bărbatul de la volan a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au stabilit că acesta nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului şi conducere fără permis