După valul de aer rece din România, meteorologii anunță o schimbare radicală de vreme în Europa Centrală și de Est, inclusiv la noi în țară.

Un nou val de căldură o să ajungă în România în zilele următoare. Temperaturile ridicate sunt așteptate după valul de aer rece care a adus ninsori, ploi și temperaturi scăzute.

Începând de sâmbătă, valul de aer tropical va ajunge în zona ţării noastre, împingându-l pe cel polar.

Specialiștii avertizează că în Europa de Est și Balcani, temperaturile vor ajunge până la 25 de grade într-un interval de numai 3 zile, de sâmbătă, 2 noiembrie, până luni, 4 noiembrie.

Inclusiv pentru judeţul Harghita sunt anunţate temperaturi de peste 20 de grade în următoarele zile.

Până atunci însă, temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului.

Articolul precedentVictorie importantă pentru Hochei Club Gheorgheni
Articolul următorMii de persoane au celebrat Ziua Morţilor în Harghita