Mai multe instituţii publice, magazine, restaurante sau firme private au fost închise vineri sau şi-au modificat programul, pentru ca angajaţii să poată merge să se reculeagă la mormintele celor dragi, cu ocazia Zilei Morţilor sau Luminaţiei, sărbătoare marcată de mii de persoane din Harghita.

La fel ca şi în anii trecuţi, Primăria Miercurea Ciuc a anunţat că, potrivit contractului colectiv de muncă, ziua de 1 noiembrie este liberă, motiv pentru care instituţia nu are program de lucru cu publicul.

Şi la alte instituţii publice s-a acordat zi liberă credincioşilor care celebrează Ziua Morţilor sau Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, iar mai multe magazine sau restaurante au fost închise sau şi-au modificat programul, pentru ca angajaţii să poată cinsti, alături de familie, memoria celor decedaţi.

În Harghita, pregătirile pentru celebrarea Zilei Morţilor au început în urmă cu câteva săptămâni, când cimitirele s-au umplut de oameni care au curăţat mormintele apropiaţilor.

De asemenea, de câteva zile, pieţele au fost invadate de flori, iar în magazine a crescut semnificativ oferta de lumânări şi candele.

Pentru al doilea an consecutiv, Primăria Miercurea Ciuc a organizat o piaţă de flori în centrul oraşului, întrucât spaţiul din piaţa agroalimentară, acolo unde se vindeau de obicei florile pentru Ziua Morţilor, a devenit insuficient.

Sărbătoarea este una a reculegerii, a aducerii aminte, a rugăciunii, dar şi a reunirii familiilor, existând multe situaţii în care harghitenii plecaţi în alte localităţi sau chiar în alte ţări vin acasă de Ziua Morţilor, pentru a aduce un omagiu celor plecaţi dintre noi, relatează Agerpres.

Articolul precedentDupă frig, vremea se încălzeşte din nou. Temperaturile vor depăşi 20 de grade în Harghita.
Articolul următorVânătoarea de ciocârlii a fost interzisă de instanță. Un ordin de ministru permitea uciderea a 439.000 de păsări