Judeţul Harghita înregistrează încă un caz de coronavirus, bilanţul ajungând la 314 infectări. La nivel naţional au fost raportate alte 269 de cazuri, dintr-un total de 4779 de teste prelucrate, astfel că numărul total al infectărilor a crescut la 26.582.  Dintre persoanele confirmate pozitiv, 18.912 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1.634 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat, fiind înregistrate 22 de decese în ultimele 24 de ore (12 bărbați și 10 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Iași, București, Mureș, Prahova, Suceava și Vrancea.

Dintre acestea, 3 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

La ATI, în acest moment, sunt internați 210 pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 919 persoane. Alte 63.788 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 699.688 de teste.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

 

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

439

2.

Arad

706

3.

Argeș

770

4.

Bacău

632

5.

Bihor

671

6.

Bistrița-Năsăud

519

7.

Botoșani

1.011

8.

Brașov

1.437

9.

Brăila

201

10.

Buzău

533

11.

Caraș-Severin

113

12.

Călărași

171

13.

Cluj

676

14.

Constanța

434

15.

Covasna

279

16.

Dâmbovița

513

17.

Dolj

292

18.

Galați

866

19.

Giurgiu

268

20.

Gorj

226

21.

Harghita

314

22.

Hunedoara

655

23.

Ialomița

                   425

24.

Iași

980

25.

Ilfov

728

26.

Maramureș

181

27.

Mehedinți

185

28.

Mureș

732

29.

Neamț

960

30.

Olt

223

31.

Prahova

382

32.

Satu Mare

76

33.

Sălaj

118

34.

Sibiu

650

35.

Suceava

4.002

36.

Teleorman

158

37.

Timiș

517

38.

Tulcea

180

39.

Vaslui

177

40.

Vâlcea

52

41.

Vrancea

1.026

42.

Mun. București

3.071

43.

33

TOTAL

26.582

 

Articolul precedentPui abandonat de ursoaică, salvat de jandarmii harghiteni și dus la Centrul de Reabilitare a Urșilor Orfani Bălan.
Articolul următor100% TU DECIZI! Adrian Țuțuianu, baronul cu 10 case și 20 de terenuri care a sărit dintr-o barcă în alta